INTERVIU | Vârtejul lui Vătăjelu. Fundașul stânga explică revenirea Craiovei: „S-au schimbat multe, în primul rând filosofia de joc”

Redactor:
Cosmin Staicu
INTERVIU | Vârtejul lui Vătăjelu. Fundașul stânga explică revenirea Craiovei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Titular în fiecare meci al Universității Craiova din acest sezon, Bogdan Vătăjelu este unul dintre jucătorii de bază ai echipei lui Emil Săndoi și Sorin Cârțu. Fundașul a fost înlocuit o singură dată în acest interval, în jocul de la Mediaș, și a primit un singur cartonaș galben, demonstrând că își face bine meseria. În „Groapă”, în disputa dintre Dinamo și CSU, încheiată la egalitate, scor 1-1, Vătăjelu a fost printre cei mai buni jucători ai echipei craiovene și s-a declarat impresionat de atmosfera creată de ambele galerii. La 21 de ani, fundașul stânga născut în Râmnicu Vâlcea este printre fotbaliștii de perspectivă ai oltenilor, având la activ și un stagiu de pregătire cu naționala lui Victor Pițurcă.

Bogdan Vătăjelu explică într-un interviu pentru ProSport revenirea miraculoasă în joc a Universității după instalarea cuplului Săndoi – Cârțu, 10 puncte din 12 posibile.

Bogdane, v-ați revenit după startul slab, probabil și moralul este altul acum, cum au fost aceste 10 etape?
În primul rând eu încerc să mă bucur de această experiență nouă pentru mine, pe care o reprezintă Liga 1. Într-adevăr, avem un moral bun acum, ne merge din ce în ce mai bine. Dacă am fi câștigat și la Dinamo, era un parcurs perfect de când au venit noii antrenori.

Ce s-a schimbat de fapt în această perioadă, mulți vorbesc de șocul schimbării antrenorului, la Craiova în ce a constat?
S-au schimbat destule, în primul rând filosofia de joc, acum suntem preocupați în primul rând să nu luăm gol, să ne apărăm bine, apoi să încercăm să marcăm. Faptul că nu am primit gol ne-a conferit și un moral mai bun. Apoi, și antrenamentele sunt mai lungi, mai dese, suntem așezați mai bine în teren.

La Herculane nu sunteți la odihnă, vă așteaptă o perioadă destul de grea, în care veți mai „încărca” fizic…
Așa este, nu va fi ușor, dar nu ne speriem, tot ce acumulăm ne va folosi. Cred că suntem la un nivel bun din punct vedere fizic. Vom avea timp să ne și odihnim, vom juca și acel amical cu Pandurii, în care mai putem exersa anumite tactici de joc.

„Nu am fost avertizat să nu mă complic, domnul Cârțu chiar apreciază execuțiile de finețe”

Spui că se insistă pe apărare, îți mai reduce acest lucru din elanul tău ofensiv sau ai fost atenționat pentru anumite faze în care te complici?
Mi se spune să mă concentrez în primul rând pe faza de apărare, pentru că rolul meu de bază este cel defensiv, dar nu să nu urc. Așa fac toți fundașii moderni și antrenorii chiar ne încurajează să creăm superioritate în ofensivă. Nu am fost avertizat să nu mă complic, domnul Cârțu chiar apreciază execuțiile de finețe, deși le preferă pe cele ale atacanților.

Cu ce impresii ai rămas după derby-ul cu Dinamo, atât ca meci, cât și ca atmosferă?
A fost cea mai frumoasă atmosferă în care am jucat eu până acum, mi-a plăcut acest derby și aștept să joc și în altele, mai ales la noi acasă. M-a impresionat momentul creat pentru Cătălin Hîldan, dar și coregrafia suporterilor noștri, cărora le mulțumim că au venit în număr mare. Au avut și ei meciul lor cu fanii dinamoviști. Nu am avut emoții în privința derby-ului, chiar ni s-a spus că nu este un meci special, pentru a nu ne încărca prea mult emoțional. Păcat că nu am câștigat, pentru că am condus la pauză, dar am ieșit cu capul sus și sper să câștigăm în retur.


Fanii lui Dinamo au comemorat cei 14 ani de la dispariția lui Cătălin Hîldan printr-o coregrafie specială.

Nu aveți un program greu în continuare, ați putea forța chiar pe două fronturi, ținând cont de adversarul din Cupă, pe care-l veți întâlni acasă…
Orice meci este greu dacă nu-l tratezi cu angajament maxim. Sperăm să avem rezultate bune și nu neglijăm nici Cupa, unde să ajungem cât putem de sus. Nu va fi ușor nici cu Viitorul, care ne-a luat un punct în meciul de campionat, dar sperăm să trecem de ei.

Unde vezi Craiova la finalul campionatului?
Cred că avem potențial să terminăm în primele 10 locuri, chiar în primele 8. Important este să ne căpătăm liniștea, să nu avem emoții cu retrogradarea și apoi putem evolua, ne putem propune mai mult.

Sunt câțiva internaționali în echipă, dar majoritatea străini, tu când jucai în Liga a II-a ai ajuns la lotul național, acum nu s-a mai pus problema…
Așa este, am fost bucuros atunci, dar nici acum nu sunt dezamăgit. Eu am de muncit la echipa de club, sper să joc cât mai mult și mai bine, apoi vom vedea ce va fi. Când voi acumula mai multă experiență în Liga I, sper să am ocazia să revin printre tricolori. Mi-a plăcut atmosfera, am primit sfaturi de la colegii mai maturi, de la Răzvan Raț, care joacă pe același post și este și el tot oltean. Sper ca băieții să câștige cu Ungaria și Finlanda, vom avea șanse mari de calificare la Europene după un astfel de start, cu 9 puncte.

După un start ratat în Liga 1 cu șase meciuri fără victorie și doar două puncte acumulate în mandatul lui Ionel Gane, aducerea la echipă a cuplului Emil Săndoi – Sorin Cârțu a însemnat și schimbarea la față a CS Universității. Craiovenii au strâns trei victorii la rând în acest interval, iar în ultima etapă au terminat la egalitate, 1-1, pe terenul lui Dinamo după ce au condus.

Momentan, CS Universitatea Craiova ocupă locul 11 în clasament, cu 12 puncte, la fel ca Gaz Metan și Ceahlăul, însă are un golaveraj mai slab, -6.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…